An de an, auzim aceeași poveste, susținută fără rușine inclusiv de primarul Emil Boc: Untold aduce prosperitate economică în Cluj-Napoca. Dar este timpul să privim dincolo de marketing și să analizăm lucid realitatea.
Modelul economic lăudat este, în esență, o versiune locală a teoriei “trickle-down economics” (https://en.wikipedia.org/wiki/Trickle-down_economics) - o teorie care a eșuat în mod repetat. Se presupune că banii pompați în vârful piramidei se vor scurge în jos, către întreaga comunitate.
Realitatea este însă diferită: Beneficiile financiare majore sunt concentrate în mâinile unui grup restrâns: proprietari de hoteluri, de apartamente în regim hotelier, companii de transport și restaurante cu prețuri umflate speculativ. Ei sunt cei care culeg roadele.
Costurile, în schimb, sunt socializate și suportate de noi toți, clujenii:
- Aglomerație paralizantă care blochează un oraș întreg.
- Costuri crescute pentru servicii
- Zgomot infernal care afectează dreptul la odihnă al miilor de locuitori.
- Presiune imensă pe serviciile medicale, cu ambulanțe blocate în trafic și zgomot care pătrunde inclusiv în spitale, chiar și în secțiile de pediatrie.
- Parcuri, străzi și locuri de joacă care pur și simplu devin private
Cel mai periculos aspect este normalizarea acestei situații. Cu cât acceptăm mai mult această rușine anuală, cu atât riscăm să creștem o generație care consideră că este normal ca bunăstarea întregii comunități să fie sacrificată pentru profitul câtorva (Deja există vorba: unde pleci de untold….) .
De aceea, poziția mea pentru viitor este clară și fermă: la următoarele alegeri locale, voi susține – inclusiv financiar – orice candidat sau forță politică ce se va angaja să pună capăt acestei bătăi de joc și să redea orașul locuitorilor săi.
Filmare: “normalitatea” mea de dimineață, după o noapte de bubuituri
Originally published on Facebook.